Blog

5 trenduri în tehnologie care vor schimba direcția industriei de Fleet Management

Tehnologia evoluează rapid, în fiecare moment apar dispozitive, invenții și platforme ce pot fi ușor integrate în industria de fleet management. Tot ce trebuie să faci este să te întrebi ce inovații te pot ajuta și cum să le integrezi pentru un mai bun management al flotei auto. În continuare îți prezentăm 5 trenduri pe care le-am observat și vor fi integrate treptat în această industrie.

1. Apariția nativilor digitali
În cel mai scurt timp piața muncii va fi ocupată de nativii digitali, acele persoane care nu știu cum este viața fără acces la Internet. Acest nou val de muncă și management va accelera adoptarea de soluții digitale în operațiunile de flotă. Multe companii au rămas blocate în sisteme neoptimizate, însă noua generație va ajuta industria să fie mai aproape de client și să răspundă mai rapid cererilor folosind tehnologia.

aparitia-nativilor-digitali

2. Vehiculele autonome: amenințare sau oportunitate?
Multe branduri, printre care Google și Tesla, au anunțat că lucrează la mașini care se conduc singure. Cei de la Google și-au propus ca seria de mașini autonome să fie scoasă pe piața în 2018. Însă cei de la General Motors, Mercedes-Benz, BMW, Audi, Volvo și Nissan vor să lanseze această serie în 2020. Întrebarea cheie este cât de repede o să devină autovehiculele mainstream? Prognoza noastră este că o să dureze puțin mai mult decât ne așteptăm, dar rămâne de văzut. Pentru vehiculele flotei, mașinile care se conduc singure vor reprezenta o amenințare serioasă și o oportunitate minunată. Cea mai mare amenințare va fi către modelul de business, fiindcă se va modifica destul de mult din moment ce mașinile nu vor mai fi conduse de șoferi.

vehiculele-autonome-amenintare-sau-oportunitate

3. Flota în era Internetului
Întrucât societatea și toate dispozitivele folosite zi de zi devin sau sunt conectate la Internet, așa vor fi și vehiculele. Comunicarea se va face între două sau mai multe vehiculele. În flotă va exista o explozie de date cerute în timp real, care vor putea fi obținute datorită conectării mașinii la Internet. În viitor, accesoriile wearable vor fi sincronizate cu mașina și vor avea control asupra climatizării, scaunelor, nuanța parbrizului și deschiderea ferestrelor.

flota-in-era-internetului

4. Social media ca un canal de comunicare a flotelor
Nativii digitali se vor simți foarte confortabil cu următoarea generație de tineri orientați către business. Deja Facebook a lansat platforma Facebook at Work, concepută pentru a permite companiilor să comunice cu alte companii sau angajaților între ei. Acest cont este separat de un profil de Facebook, dar funcționează în moduri similare. Se poate crea un flux de știri, grupuri sau se pot trimite mesaje. Un mediu de lucru conectat cu tehnologia va fi un mediu de lucru mai productiv.

social-media-ca-un-canal-de-comunicare-a-flotelor

5. Cum crește industria datorită tehnologiei?
Tehnologia oferă, de asemenea, și oportunități majore de creștere. De exemplu, creșterea exponențială a comenzilor online care se va dezvolta din ce în ce mai mult și va acapara în special vehiculele care fac livrări. Pentru că vor exista comenzi în zone rurale și mai puțin accesibile se va pune accent și pe livrarea cu drone.
Vine o perioadă interesantă pentru industria de Fleet Management, tehnologia promite să dezvolte și să schimbe multe aspecte în această industrie. Voi ce trenduri ați mai adăuga pe listă?

Share this post