7 sfaturi de care să ții cont atunci când conduci pe ploaie!
Vara anului 2018 a fost despre ploaie. Aceasta și-a făcut apariția aproape în fiecare zi, îngreunând traficul din capitală și din țară. Așa a ajuns ploaia de vară să fie spaima șoferilor și a pietonilor. Când vremea este capricioasă, șoferii trebuie să fie și mai vigilenți când pleacă la drum. Pentru că, pe lângă adormitul la volan, și vremea nefavorabilă reprezintă unul dintre motivele des întâlnite în România și, nu numai, din cauza căruia se produc anual accidente grave. Asta în primul rând pentru că șoferii nu acordă suficientă importanță schimbărilor vremii și se comportă, în cele mai multe cazuri, la fel ca și cum carosabilul ar fi uscat. Mai jos vă prezentăm șapte sfaturi de care să țineți cont în zilele cu vreme ploioasă.
1. Pornește farurile
Chiar dacă plouă pe timp de zi, nu uita să aprinzi farurile. Așa te vei asigura că ceilalți șoferi te vor vedea, mai ales în cazul unei ploi torențiale.
2. Reglează viteza cu care circuli
În codiții de ploaie, viteza poate fi și mai mică decât cea indicată. În general viteza se adaptează în funcție de mașină și pneuri. Dacă știi că ai cauciucurile uzate atunci trebuie să păstrezi o viteză mai mică, fiindcă pericolul de acvaplanare va fi mai mare.
3. Evită aburirea geamurilor
Folosește sistemul de climatizare în permanență și ai grijă la aburirea geamurilor care ți-ar reduce și mai mult vizibilitatea.
4. Uită de telefonul mobil
Știm cu toții că nici la volan nu ne despărțim de telefonul mobil și social media. Însă condusul pe ploaie nu îți permite să-ți pierzi concentrarea nici măcar o secundă. Pentru că viteza de reacție a mașinii va fi mult mai redusă în cazul unui accident. Așadar, ține ambele mâini pe volan și concentrează-te la drum, uită de orice alt device care ți-ar putea distrage atenția.
5. Păstrează distanța
Asigură-te în permanență că păstrezi o distanță destul de mare față de mașina din față. Specialiștii recomandă în jur de 25 metri, poate chiar mai mult, depinde cât puternică este ploaia. Dacă se poate să păstrezi o distanță și mai mare cu atât mai bine, te vei asigura că vei avea suficient spațiu să frânezi în siguranță.
6. Ai grijă la gropi
Un aspect pe care noi îl considerăm destul de periculos pe vremea nefavorabilă, sunt gropile mari care se umplu cu apă. De cele mai multe ori șoferii nu sesizează gropile și așa ajung să aibă parte de avarii serioase la mașină sau să nu mai reușească să iasă. De aceea, cu cât viteza este mai redusă, cu atât sunt evitate mai ușor viitoarele defecțiuni cum ar fi îndoirea jantelor sau gâlme în anvelope.
7. Ferește-te de acumulările de apă
Străzile din România ne pun deseori față în față cu drumuri strâmbe, cu gropi sau străzi neterminate care pe timp de ploaie vor acumula multă apă. Cu siguranță ați văzut mulți șoferi care trec cu viteză prin acumulările de apă. Poate părea distractiv, dar cu siguranță pentru mașini și pentru pietoni nu este. Cel mai des apar defecțiuni la motor din această cauză, iar reparația motorului nu este deloc ieftină.
Vremea nefavorabilă nu o putem schimba, dar cu siguranță putem schimba modul în care noi ne raportăm la ea și, bineînțeles, modul în care conducem.